Atatea firmituri calduroase din lume – sau, sa indraznesc sa spun, din mine?—atatea fire zambitoare de iarba ce te gadila pe unde nu te-astepti, soarele sarutandu-te pe nas intr-o dimineata cu nori, o bucatica intre-auzita (din coloana sonora ce ti-o cauti mereu), o farama de zambet, unul—doar unul—din norisorii pusi la zvantat pe cerul apusiu, racoarea careia—dupa zapuseala zilei– ai invatat sa-i ierti tremurul ce ti-l fura… atatea si-atatea lucruri pe care imi doresc din tot sufletul sa nu le stric, incercand sa le cos cumva pe covorul ce-are sa ma zboare spre „cineva“-ul ce trebuie sa devin.. bucata din mine isi doreste sa se impace cu sine si sa ma accepte drept copilul ce sunt, bucata din mine vrea sa inceteze sa caute timpul pierdut, bucata din mine vrea sa lase bucatile sa fie bucati.. de ce ma caut atat? N-am sa ma fac intreaga de la sine, daca intreaga trebuie sa fiu?