Memory of the day 27-28/01

The memory of the day is about losing all memory.
Au fost momente in copilaria/adolescenta mea in care mi-am pierdut complet cunostinta, zeci de secunde, poate chiar minute in care n-a fost decat negru si nimic mai mult. 
Cea mai veche amintire e de la mare, eram foarte foarte mica (stiti varsta aia la care nimeni, nici macar tu, nu considera ca ai nevoie de costum de baie?) si stateam cocotata in carca la tata in mijlocul valurilor. Numai rasete si soare si marea plescaind in jur si deodata nimic. Ma luase un val mai puternic si ma catapultase undeva printre scoici, pe plaja. Nu-mi amintesc nimic. Nici vreun fel de durere, nici momentul in care m-au pescuit de pe jos, nimic, m-am trezit doar in cu totul alt loc, cu senzatia aia sacaitoare ca ceva s-a schimbat cu toate ca parca timp n-a trecut.
La fel, tot mica, cascata si mereu in fuga, am calcat in gol si m-am rostogolit pe scarile de la Rucar (pentru cine nu le-a vazut, vreo 10 scari de lemn, da’ abrupte nu gluma). Negru. Trezit direct in pat, in camera de la mijloc, cu tot poporul in jurul meu, intrebandu-ma cum ma simt si ce s-a intamplat. ‘Nimic. …. ?’
Si-apoi a fost perioada lesinurilor. Prima data, la manastirile din Moldova. Eram cu bunicii si cu matusa si unchiul meu de la Piatra Neamt. Mi s-a facut rau in biserica, am vrut sa ies, si m-am oprit direct intr-o tufa de trandafiri…. care m-au zgariat si m-au trezit instantaneu, spre mirarea matusa-mii, care inca imi dadea palme sa ma trezesc 🙂 (haios aici e ca bunicele aproape au reusit sa ma convinga ca imi dadusera niste tiganci de la usa bisericii cu ceva pe la nas si de-aia mi se facuse rau… o vreme m-a obsedat ideea ca m-au vrajit de fapt cumva)
A doua oara, mai dramatic, in magazinul Star din Brasov, in timp ce cautam decoratiuni pentru baie. O tineam pe sormea de mana, pentru ca simteam eu ca ceva nu-i tocma in regula, si-apoi deodata nimic. (Ana zice ca am cazut ca o … scuzati… balega din picioare si ca inca o tineam de mana) Cand m-am trezit Ana nu mai era, se dusese dupa mama, in schimb venise o tanti draguta sa-mi ofere apa. Dupa care a venit agentul de paza sa ma care pe balcon… si am mai ‘pierdut’ inca o bucata de timp pana am ajuns acolo…
Ce e interesant aici e senzatia pe care o ai cand te trezesti. Ca lumea se misca fara tine. Ca pentru cateva momente nu ai existat deloc. Ca ai pierdut ceva (‘wait… what?!’) 
Si negrul absolut, linistea. Nu tu un vis, nu tu un gand. In secundele/minutele alea mi-a incoltit ideea ca poate asa e si cand mori. Acum sa-mi ziceti voi daca asta e linistitor sau dezamagitor… 
(Scuze pentru lipsa de activitate din zilele astea si povestea tampita de azi: sunt racita cobza, iar. N-ar strica un mic black-out pana imi trece… )

4 responses to “Memory of the day 27-28/01”

  1. Insanatosire grabnica!!
    Imi plac posturile tale pentru ca au puteresa sa ma faca si pe mine sa'mi amintesc kestii f similare. Printre nenumarate lesinuri (mare parte vaccinuri), destule “tentative” de inecat si ceva rostogoliri pe scari,articolul tau m'a trimis cu gandul la o data, acum multi ani, cand am fost la un oftalmolog nou sa imi iau alte rame si sa imi skimb lentilele. I'am explicat omului ca mi se face ff rau de la picaturi si ca sub nicio forma nu accept sa imi pune. S'au coalizat toti (doctor, asistenta, secretara, bunici) impotriva mea si pana la urma mi'a pus. Am simtit cum mi se face rau, m'am ridicat si am vrut sa ies pana afara din cabinet sa iau putin aer. Cum am pus mana pe usa, am lesinat si m'am dus pe scari in jos (erau vreo 10 trepte), noroc cu un tip care chiar urca si m'a prins (mi s'a spus dup'aia). Cand m'am trezit, eram intinsa pe niste scaune si cretina de secretara imi infunda pur si simplu salatini in gura, asa lesinata cum eram. Cand vede ca deschid ochii zice “de la inceput de cand ai intrat am vazut ca esti anorexica, de aia ai lesinat!”. No bun asa. :))) [Scuze ca aberez pe blogul tau, posturile tale ma provoaca :P]

    Like

  2. Mno, imi pare rau sa iti fac in ciuda, dar eu singura data cand am lesinat am rulat un filmulet in secundele de blackout…imi mai amintesc doar imaginea unei femei corpolente si impunatoare, ca din desene animate. Palpitant pentru mine; in schimb mama s-a speriat si mai tare cand a auzit ca am avut “flashuri”. Asta cu “revazutul vietii prin fata ochilor” a stricat distractia oricarui mic vis la lesin.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: