Începuturi

[Povestire scrisă ca temă la atelierul de scriere creativă organizat de Revista de Povestiri în toamna anului 2012 și publicată ulterior în ultimul număr al revistei.]

Cât de nesuferite mai erau și mânăstirile. Trebuia să asiste cu orele la slujbă, proțăpit în picioare, așa cum îi șade bine unui bărbat, fără să se clintească și fără să se sinchisească de mulțimile de ochi ațintiți spre el sau de fumul înecăcios din cădelniță.

Asta în timp ce părinții lui ședeau comod, urcați în jilțurile voievodale. Iar de jur împrejurul bisericii, toate femeile aveau dreptul să se așeze pe pernuțele moi din strana cioplită în lemn. Ba bătrâna lor doică putea liniștită chiar să adoarmă cu capul în palmă, în vreme ce surorile lui, Maria și Sora, se foiau și se strâmbau la el întruna, încercând să-l facă să le răspundă sau să râdă.

Răbdase mai bine de jumătate de oră, dar când picioarele începură să-l furnice se gândi că numai bine ar pica să-l dea popa afară din biserică, măcar atunci ar scăpa de plictiseală.

Părintele se întoarse tocmai la timp ca să-l vadă pe băiat cu limba scoasă, și aproape că scăpă Sfânta Carte din mână. Văzându-l din jilț cum se albește la față, tatăl urmări privirea prea-cuviosului, și descoperind motivul tulburării, îi arătă băiatului ușa. „Victorie!”, se gândi acesta, și-o porni voios spre ieșire, încruntându-se numai o clipă când o auzi pe mamă-sa șuierând în treacăt: „Nu te înveți odată minte, copile!”

Acum ședea așezat pe băncuța de lemn din curtea mânăstirii. Cum picioarele nu-i ajungeau până în țărână, și le bălăbănea bosumflat prin aer. Cât mai ura zilele de duminică. Nu putea să priceapă rostul mersului la slujbă, când asta însemna atâtea ore pierdute pe care le-ar fi putut petrece cu taică-său, învățând să se lupte cu sabia sau cu buzduganul, și încercând să-l convingă că e gata de luat la oștire. Ar fi preferat până și o lecție de istorie predată de Logofătul Micu, singurul dintre slujitorii părintelui său care-i era simpatic (asta cel mai probabil datorită numelui), chiar dacă avea prostul obicei de a-l corecta tot mereu.

– Povestește-mi ceva despre tataia Alexandru, obișnuia să-i ceară băiatul, în vreme ce tropăia de colo-colo prin sala tronului, cu mâinile la spate, așa cum îl văzuse pe taică-său că face atunci când se sfătuia cu curtenii.

– Se spune Sfântrăposatul nostru Bunic și Domn al Moldovei, Alexandru cel Bun Voievod. Așa se cade să ne referim la luminăția sa, se pompoșea atunci logofătul, cu chipul parcă-mpietrit. Ce dorește Măria sa să afle?

– Ia zi cum s-a bătut el cu leșii. Spune-mi cum a lăsat numai leșuri din leșii ăia.

– Prea bine. Despre care bătălie dorește Măria sa să povestesc?

Și-atunci prințul alegea una dintre luptele pe care le știa oricum pe de rost, mai bine decât dacă ar fi participat chiar el la înfruntarea cu dușmanul.

Slujba tot nu se terminase. Băiatul se aplecă să ridice o vergea de pe jos, cu care se gândea să atace tufișurile de trandafiri de prin jur, când își întrezări chipul într-o băltoacă lățită în nămolul de sub bancă. Aruncă cu vergeaua în baltă, tulburând-o. Știa bine că n-are ce vedea acolo. Chiar de dimineață se cercetase nerăbdător în oglindă, privindu-se îndelung în căutarea unor tuleie care se încăpățânau să întârzie, și nu găsise decât lațele de păr blond și cam unsuros, lăsate lunguțe, ca la fete, niște pomeți rotunjori și pufoși și o zgaibă în bărbie, semn de cumințenie.

Atunci când mergea la bunicii din partea mamei, la Borzești, râdeau de el toți băieții de vârsta lui. Toți îl depășeau cu cel puțin un cap. Erau tineri vânjoși, cu fețele arse de soare și brațele deprinse a mânui toate uneltele câmpului și-ale gospodăriei. Iar duminica după-amiază, atunci când aveau și ei timp de pierdut, nu-l primeau niciodată în joaca lor de-a moldovenii și tătarii.

– Al cui ziceai că ești tu, copilaș? râdeau ei când îl vedeau că se-apropie.

– Dacă vrei, te lăsăm să joci rol de prunc. Ce zici, îți convine? Nu-i prea greu, stai doar acolo și te smiorcăi când sosesc tătarii, sunt sigur că știi cum se face.

Cu fața lui buhăită și cu trupșorul mic și îndesat, ar fi putut la fel de bine să umble prin sat cu maică-sa de mână, că tot una ar fi fost. Și oricât ar fi strigat la ei încercând să-i întărâte, nu voia niciunul să se ia la trântă cu fiul domnitorului. Atunci le-ar fi arătat el lor cine-i mai viteaz. Dar nebun să fii să-l umpli pe fiul lui Bogdan al II-lea de vânătăi, se gândeau flăcăii, că nu mai aveai viață în țara Moldovei. Una-două te trezeai că te zvârle voievodul tocmai hăt, în Polonia, ca pe propriul său frate.

Singura șansă să le-arate tuturor ce-i stătea în putere era să ajungă mai repede căpetenia oastei împreună cu taică-său. Dar nici asta nu avea să se întâmple curând, fiindcă tatăl îi spunea mereu că trebuie să devină bărbat înainte, să-i apară baremi câte-un firișor prin barbă sau să înceapă a i se schimba vocea.

D-apăi și când se va vedea călare pe cal, de-a dreapta tatălui. Dintr-o singură lovitură de spadă va lăsa fără capete un rând întreg de dușmani. Numai să vie atunci turcii, tătarii, leșii, pe rând sau toți odată, oricum n-or să aibă nicio șansă!

– Ce-i cu tine, copile, te-ai învățat minte, sau nu încă? îi strigă drăcoasă Sora, alergând la băncuță.

Rumegând încruntat toate astea, băiatul nu observase că între timp părintele tăcuse, iar oamenii începuseră rând pe rând să iasă din biserică.

– Vai, dar ce aprig te uiți la mine, Ștefăniță, râse ea, aproape că m-ai speriat.

Băiatul sări drept în picioare, o apucă strâns pe Sora de una din cozile ei împletite, și-o trase spre el, cât să-i poată șopti ceva la ureche. Fata țipă și se strâmbă de durere.

– S-o crezi tu, pufni ea.

– Spune cum mă cheamă. Spune sau nu mai scapi de-aici. Spune acum.

– Nu, Ștefăniță, se încăpățână fata, dar el îi răsucea coada, trăgând-o cu putere în jos.

– Spune cum am zis!

– Bine, bine, ești Ștefan cel Mare!

– Și mai cum, trase băiatul și mai tare, Soro, și mai cum?

– Ștefan, icni fata, cel Mare și Sfânt, numai dă-mi drumul odată!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: