Ce frumoasă despărțire

Cum îndrăznești să mă lași aici, zice, lovind cu un călcâi mic și rotund în pământ. Eu îmi frec cu năduf umărul mușcat, încercând să o prind de aripile din care dă ca o morișcă. După doi ani de zile. În care nu te-am părăsit niciodată. După câte plăcinte ți-am făcut. Din plastilină și nisip. După câte seri în care nu te-am lăsat să dormi singură. Și câte cărți am ales și te-am lăsat să-mi citești. Acum mă lași aici? Așa o să zică. Orice altceva, va fi o frumoasă despărțire, în prima zi de grădi.

(publicat și pe Liternet, scris în cadrul proiectului Ficțiuni Reale)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: